Conducerea lui Hamburg a refuzat, sâmbătă, a doua ofertă pe care au făcut-o oficialii lui Real Madrid pentru transferul mijlocaşului olandez Rafael Van der Vaart, informează AFP. “Nu acceptăm propunerea lui Real pentru că nu suntem de acord cu banii pe care spaniolii îi oferă, totuşi este posibil ca în zilele următoare să ajungem la o înţelegere”, a declarat directorul sportiv al lui Hamburg, Dietmar Beiersdorfer, care nu a specificat însă suma propusă de gruparea madrilenă.
Campioana Spaniei a mai încercat în urmă cu o lună să-l achiziţioneze pe internaţionalul olandez, în schimbul căruia a oferit 7 milioane de euro, dar şi atunci conducerea grupării germane a refuzat să-i dea drumul jucătorului.
Publicaţiile sportive susţin că negocierile dintre Real şi Hamburg vor continua în acest weekend, la Londra, acolo unde cele două cluburi participă la un turneu amical.
Fostul fotbalist al lui Ajax Amsterdam evoluează la Hamburg din 2005 şi are contract cu formaţia germană până în 2010. De serviciile lui Van der Vaart s-au mai interesat Tottenham, Valencia, Chelsea, dar şi rivala lui Real, Atletico Madrid, care a oferit 15 de milioane de euro pentru a-l achiziţiona.
prosport.ro
0 Răspunsuri to “Hamburg refuza din nou”